Taximetrist brașovean, acuzat de clienți că i-a amenințat cu moartea pentru că i-au lăsat bacșiș puțin

0
146

Un taximetrist brașovean este acuzat de clienți că i-a amenințat cu moartea și a plecat cu bagajele din mașină, pentru că a primit prea puțin bacșiș. Oamenii și-au recuperat bunurile de abia după ce i-au văzut mașina în trafic, iar apoi au depus plângere 

Trei brașoveni susțin că au luat un taxi în după amiaza de 30 iulie, din stația de la mall Coresi şi au mers până pe strada Bronzului, în cartierul Tractorul, relatează publicația brașov.net. 

„Taximetristul a pus aparatul de taxat, ajungand la adresa sus menţionată, pe aparatul de taxat era afişată suma de 7,80 lei, eu fiind în vârstă de 65 ani, i-am înmânat taximetristului suma de 10 lei (cu 2.20 lei mai mult peste suma care era afişată pe ceasul de taxat). După care taximetristul mi-a solicitat alţi 2 lei peste cei 10 lei ca şi ciubuc, i-am spus că i-am dat suma de 10 lei. Mi-a solicitat să îi mai dau înca 2 lei în plus, să fie cel putin 4 lei ciubuc. Cerandu-i bonul fiscal, taximetristul a refuzat a înmâna bonul fiscal”, a relatat braşoveanul care a urcat în taxi. 

Mai mult, clienţii spun că taximetristul a devenit recalcitrant şi i-a ameninţat pe cei trei pasageri. 

„Taximetristul a sărit la bătaie, să mă bată, a fugit cu suma de 10 lei şi fără a mai înapoia bagajele pasagerilor, ale noastre. Aveam bani, telefon, lucruri personale, acte, pur şi simplu a fugit şi cu banii şi cu bagajele personale”, a mai spus bărbatul care explică faptul că a fost ameninţat cu moartea. „Mi-a spus încă o odată… bine ca ştiu unde stai că voi veni cât de curând să te omor, te fac praf, că uite ce muschi am eu.” 

Pasagerul a mai spus că a reuşit să îşi recupereze bunurile doar după ce a văzut mașina în trafic: 

„Fiul meu a sunat la firma de taxi să îl caute prin dispecerat pe acel taximetrist, nu l-am găsit, nu a vrut să înapoieze bunurile şi după care l-am văzut în trafic şi i-am spus să înapoieze lucrurile, nu vroia le înapoieze. Cu greu a vrut să înapoieze lucrurile”. 

După incident pasagerul a făcut reclamaţie la Poliţie, la Primăria Braşov, dar şi la firma de taxi. Polițiștii au confirmat primirea sesizării, relatează sursa citată. 

 

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.