Războiul Rusia-Ucraina. Bombardamente ruseşti masive în sudul Ucrainei

0
159

Zone din sudul Ucrainei au fost bombardate marţi. Au avut loc atacuri în satul balnear Zatoka, situat lângă Odesa, şi în portul Mîkolaiv, anunţă autorităţi ucranene, relatează AFP.

Aceste bombardamente au loc în pofida semnării unui acord cu Moscova, săptămâna trecută, în vederea unei deblocări a exporturilor de cereale ucrainene, considerate cruciale în securitatea alimentară mondială, prin internediul a trei porturi din regiunea Odesa.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat marţi pe reţele de socializare o înregistrare video în care apar case distruse la Zatoka, o staţiune balneară situată la malul Mării Negre, în apropiere de Odesa.

”Este dimineaţă.Un sat obişnuit, Zatoka. Oamenii se odihneau şi trăiau. Fără baze, fără trupe. Teroriştii ruşi doar voiau să tragă”, comentează Zelenski.

Comandamentul de Sud al armatei ucrainene a anunţat marţi ”atacuri masive cu rachete în sudul Ucrainei cu avioane venind de la Marea Neagră”.

”La Odesa, clădiri rezidenţiale de pe coastă au fost atinse, fără să facă victime, potrivit primelor informaţii. Infrastructura portuară a fost vizată în regiunea Mîkolaiv”, anunţă armata într-un comunicat postat pe Facebook.

Pe frontul de est, trei civili au fost ucişi în ultmele 24 de ore, în regiujea Doneţk, a anunţat marţi guvernatorul Pavlo Kirilenko.

”Mai este o singură localitate în regiunea Doneţk care nu a fost lovită şi este relativ sigură”, a declarat el la televiziunea naţională.

În regiunea Doneţk, localităţile ”Toreţk, Avdiïvka, Mariinka şi Krasnogorivka au fost lovite în noaptea de luni spre marţi”, potrivit guvernatorului.

Bahmut ”a fost vizat de tiruri de artilerie şi aeriene. Am observat truri de artlerie în apropiere de Sloviansk”, adaugă el.

Guvernatorul regiunii vecine, Lugansk, aproape în întregime ocupată de ruşi, anunţă că forţe ucrainene au respins patru asalturi ruseşti în ultmele 24 de ore, iar ”lupte continuă în a cincea direcţie”.

 

Sursa: Libertatea Zilei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.