Un microbuz cu 9 persoane, 5 adulți și 4 copii, s-a răsturnat pe un drum din Caraș-Severin. Care este bilanțul accidentului

0
189

Un microbuz s-a răsturnat, luni după-amiază, în afata părţii carosabile, pe DN 57 în zona localităţii Pojejena, din judeţul Caraş-Severin. În urma accidentului, nouă persoane, printre care patru copii, au fost duse la Spitalul orăşenesc Moldova Nouă. La fața locului a fost solicitat şi un elicopter SMURD.

„Accident rutier produs pe DN 57, în zona localităţii Pojejena, în care a fost implicat un microbuz (răsturnat în afara părţii carosabile) în care se aflau 5 persoane adulte şi 4 minori. Au fost alocate 2 ambulanţe SAJ, 1 autospecială cu modul de descarcerare şi prim-ajutor medical şi 1 elicopter SMURD”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Caraş-Severin.

Din fericire, nu au existat persoane încarcerate. Presa locală scrie că pasagerii ar fi de origine ucraineană, dar autoritățile nu au confirmat deocamdată indormația

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs acest accident.

 

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.