Care este primul județ din România în care toate școlile vor intra în sistem online?

0
225

Toate școlile și grădinițele din județul Cluj vor intra de săptămâna viitoare în sistem online, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Numărul elevilor testați pozitiv s-a dublat la nivel național, iar în prezent 108 unități de învățământ își desfășoară deja activitatea online.

„Din păcate urmează două săptămâni grele pentru noi toţi, din perspectiva infectării”, a declarat ministrul Educației, luni, la Parlament.

În acest moment sunt 108 şcoli, la nivel naţional, care au trecut în online, faţă de 46 câte erau săptămâna trecută.

„La nivel naţional, rata de ocupare a paturilor de spital cu pacienţi COVID este încă sut 40%. Există un singur judeţ care, dacă se păstreză trendul ascendent, şi din păcate urmează două săptămâni grele, pentru noi toţi, din perspectiva infectării. Trendul ascendent este previzibil, situaţie în care, dată fiind raportarea la ziua de joi, probabil că vom avea, în judeţul Cluj, toate unităţile de învăţământ, şcoli şi grădiniţe, trecute în online, începând de săptămâna următoare”, a mai spus ministrul.

Întrebat de situaţia din Bucureşti, ministrul Educaţiei a răspuns: „Ne raportăm la gradul de ocupare a paturilor destinate pacienţilor COVID, nu paturi ATI, şi Bucureştiul este la 30 şi, departe de 75%, din fericire, şi sperăm să nu ne apropiem de 785% grad de ocupare”.

Sursa: Libertatea Zilei