Simona Halep şi Sorana Cîrstea joacă sâmbătă în turul trei la Australian Open

0
340

Simona Halep, locul 15 WTA şi cap de serie numărul 14, şi Sorana Cîrstea, locul 38 WTA, vor evolua, sâmbătă, în turul trei la turneul de grand slam Australian Open, conform programului anunţat de organizatori.

Halep o va întâlni pe Danka Kovinici din Muntenegru, locul 98 WTA, în al doilea meci al zilei pe John Cain Arena, nu înainte de ora 03.30 a României.  Cele două jucătoare s-au mai întâlnit o dată, în 2016, la Bucureşti, în sferturi, când jucătoarea română s-a impus cu scorul de 6-4, 6-2.

Sorana Cîrstea va juca pe Rod Laver Arena împotriva sportivei Anastasia Pavliucenkova din Rusia, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 10. Meciul va fi ultimul al zilei pe acest teren.

Scorul întâlnirilor directe dintre cele două sportive este de 3-3, ultimul joc datând din 2018, un succes al rusoaicei, scor 2-6, 7-5, 6-4, înregistrat pe iarbă, în turul I al turneului de la Eastbourne. Pe hard, Pavliucenkova conduce cu 2-1.

Sâmbătă va juca la Australian Open şi Jaqueline Cristian, în turul doi la dublu. Cristian şi colega sa, germana Andrea Petkovic, vor evolua împotriva echipei slovene Kaja Juvan/Tamara Zidansek în al treilea meci de pe terenul 7, probabil de la ora 05.00.

Şi o junioară din România este în programul de sâmbătă. Anca Alexia Todoni va juca în primul tur al probei de simplu junioare împotriva sportivei australiene Roisin Gilheany, în primul meci de pe terenul 16, de la ora 02.00.

 

Sursa: Libertatea Zilei