Sinéad O’Connor a încercat să se sinucidă după moartea fiului său

0
211

Sinead O’Connor a încercat să se sinucidă după moartea fiului său. Cântăreața a ajuns în cele din urmă să fie internată în spital. Totul s-a întâmplat la o săptămână după ce fiul ei de 17 ani s-a sinucis, potrivit CNN.

Cântăreața cunoscută pentru interpretarea melodiei „Nothing Compares 2 U” și-a anunțat fanii joi noapte că se îndrepta către spital pentru a primi ajutor medical, după ce a distribuit pe Twitter mesaje că plănuiește să-și ia viața.

„Am decis să-mi urmez fiul. Nu are rost viața fără el. Tot ce ating, ruinez. Am rămas doar pentru el. Iar acum el a dispărut”, a scris aceasta pe un cont de Twitter neverificat care este legat de contul ei oficial.

O’Connor a mai transmis că se simte „pierdută”, învinovățindu-se pentru moartea fiului ei. Acesta este mama a patru copii.

Cântăreața și-a cerut scuze fanilor pentru mesajul alarmant și a dat asigurări că vrea să obțină sprijin medical.

„Îmi cer scuze. Nu ar fi trebuit să spun asta. Sunt cu polițiștii acum în drum către spital. Îmi cer scuze că am supărat pe toată lumea”, a postat aceasta, adăugând: „Sunt pierdută fără copilul meu și mă urăsc. Spitalul mă va ajuta o vreme. Însă o să-l găsesc pe Shane. Asta este doar o amânare”.

Trupul lui Shane O’Connor a fost descoperit pe 7 ianuarie, la două zile după ce dispăruse.

Mama sa i-a anunțat moartea pe Twitter, spunând că „frumosul” ei fiu „a decis să-și încheie chinul pe Pământ”.

„Fiul meu frumos, Nevi’im Nesta Ali Shane O’Connor, lumina vieții mele, a decis să-și încheie lupta pe Pământ și este acum cu Dumnezeu. Odihnească-se în pace și nimeni să nu-i urmeze exemplul. Copilul meu. Te iubesc tare mult. Să fii în pace”, a scris cântăreața.

O’Connor a participat sâmbătă la funeraliile fiului ei, în Dublin, Irlanda. Ea a fost îmbrăcată în roz.

Sursa: Libertatea Zilei