Termenul pentru doza booster a vaccinului anti-COVID, redus de la 6 la 4 luni în România

0
257

Termenul minim pentru administrarea dozei booster de vaccin anti-COVID va fi devansat de la 6 la 4 luni în România, a anunțat joi medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19. Modificarea intră în vigoare de luni, 17 ianuarie.

Decizia a fost luată deoarece datele științifice arată că protecția dată de vaccin scade după 4 luni de la schema inițială de vaccinare, a spus medicul militar.

Recomandarea fermă a CNCAV este de a se administra un vaccin pe bază de ARN mesager la doza booster, deoarece efectul vaccinurilor ARN la booster este mai bun, a afirmat Valeriu Gheorghiță.

În acest moment, în România se pot vaccina cu doza booster toate persoanele cu vârsta peste 12 ani, indiferent de istoricul trecerii prin boală, dacă au minimum 6 luni de la schema primară de vaccinare (dozele 1 și 2).

În România, administrarea dozei a treia de vaccin împotriva COVID-19 (booster) a început pe 28 septembrie anul trecut, la persoanele care au împlinit minimum 6 luni de la a doua doză de vaccin.

Conform ultimelor date furnizate de CNCV, până miercuri în România făcuseră doza a treia de vaccin 2.179.080 de persoane.

Sursa: Libertatea Zilei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.