Simona Halep a câştigat primul meci din 2022

0
323

Simona Halep, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 2, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-4, 6-2, pe australianca Destanee Aiava, locul 316 WTA, venită din calificări, calificându-se în optimile de finală ale Melbourne Summer Set 2, o competiţie de categorie WTA 250.

Simona Halep a arătat câteva lucruri bune la început de sezon, într-un meci în care nu şi-a turat motoarele la capacitate maximă. Ea s-a mişcat bine pe teren, arătând că problemele fizice nu o mai deranjează, a avut câteva lovituri de efect şi a ştiut când să ridice nivelul jocului. Sunt însă şi destule lucruri de îmbunătăţit în evoluţia ei. Serviciul I este rezonabil, dar al doilea rămâne un călcâi al lui Ahile. Halep a comis destule erori neforţate, multe dintre punctele adversarei de miercuri având autograful româncei. După un început bun, în care şi-a alergat bine rivala pe linia de fund, sportiva română a jucat perpendicular şi australianca a profitat cu loviturile ei puternice. Totuşi, jucătoarea din Constanţa şi-a corectat repede lacunele din evoluţie, a jucat din ce în ce mai bine şi s-a impus fără emoţii până la urmă.

Destanee Aiava este o jucătoare care se bazează mult pe serviciu şi pe forţă, dar are mari probleme când este obligată să se mişte pe teren. E foarte periculoasă când îi vine mingea la mână, şi cu reverul şi cu dreapta, şi foarte vulnerabilă când trebuie să alerge.

Halep a început partida cu un break, a avut apoi minge de 2-0, dar a greşit mult şi Aiava a egalat la 1. Cele două sportive şi-au fructificat serviciul până la 4-4, scor de la care Halep a luat patru ghemuri a rând.

După primele două, setul i-a revenit fostului lider WTA, cu 6-4, după 42 de minute de joc.

Setul al doilea fost dominat clar de jucătoarea română, care a cedat ghemuri doar la 2-0 şi 3-1, ambele pe serviciul adversarei, pentru a se impune cu 6-2, după o oră şi 18 minute de joc.

În optimi, Halep va evolua, joi, nu înainte de ora 03.30, împotriva colegei din proba de dublu, Elena-Gabriela Ruse, locul 87 WTA. Simona Halep conduce cu 1-0 în întâlnirile directe, după ce s-a impus, cu scorul de 6-1, 6-2, în turul I al Transylvania Open.

Calificarea în optimi este recompensată cu un premiu de 3.675 de dolari şi cu 30 de puncte WTA.

 

Sursa: Libertatea Zilei