Nicușor Dan: Situația căldurii în apartamentele din București este ceva mai bună decât anul trecut

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, spune că situația căldurii din apartamentele bucureștenilor este mai bună decât trecut. Primarul susține că își bazează această comparație pe date statistice.

„Avem puţin mai mult de două luni de când am dat drumul la căldură, deci putem să facem o comparaţie cu anul trecut. În situaţia acestui an, din punct de vedere statistic – şi avem toate datele, avem inclusiv un call center în care primim telefoane de la oameni care au probleme cu căldura sau apa caldă – este ceva mai bună decât anul trecut.

Anul trecut a fost anul de minus. Au fost şi nişte ghinioane, care vin tot din evoluţia asta imprevizibilă a cotaţiei gazului. Avem o centrală privată care dădea până acum 3% din căldura Bucureştiului, Vest Energo, din vestul Bucureştiului, care pur şi simplu nu a pornit pentru că ea cumpără gaz nereglementat de pe piaţă şi este obligată, printr-o reglementare naţională a ANRE, să vândă căldură şi curent electric reglementat”, a declarat primarul general al Capitalei, pentru B1Tv.

El a menţionat că problemele pot fi generate de avarii care apar atât la reţeaua de distribuţie învechită, cât şi la CET-uri.

„Am avut o întârziere la centrala care ţine de Primăria Sectorului 1, care a pornit abia la 1 noiembrie. Deci au fost nişte lucruri care au ţinut de această variaţie a preţului la gaz. Avem o problemă noi, cu aceste conducte care nu au fost schimbate 30 de ani.

Avem însă o problemă şi cu producţia, adică cele patru mari CET-uri care ţin de Ministerul Energiei – cea mai veche dintre ele e din 1964 – şi care în momentul în care au avarii, cum s-a întâmplat de două-trei ori până acum, asta se resimte pe mii de apartamente. Asta este situaţia, dar este ceva mai bine şi v-o spun statistic, cu toate datele pe masă, decât iarna trecută”, a precizat el.

Nicuşor Dan a subliniat că în acest an, pentru prima dată, Primăria Capitalei a achitat în totalitate subvenţia pentru termie. Pe de altă parte, el a menţionat că pe 10 ianuarie va trebui achitată o factură care va fi greu de plătit în integralitate.

„Pe 10 ianuarie o să ne vină o factură de vreo 250 de milioane de lei, pe care o să ne fie dificil să o plătim în integralitate”, a mai spus primarul general al Municipiului Bucureşti.

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Ultimele știri