ÎPS Teodosie, despre certificatul verde la locul de muncă: Va atârna greu acest păcat dacă opresc oamenii să muncească, dacă îi extermină pe români

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a cerut parlamentarilor să nu aprobe introducerea certificatului verde la locul muncă, precizând că “va atârna greu acest păcat, dacă îi extermină pe români”. El a precizat că românii au fost foarte amendaţi în această perioadă, “după ce că sunt sărăci, li se ia şi bruma pe care o mai au”, menţionând că nu ar trebui date sancţiuni.

Arhiepiscopul Tomisului a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă, cum consideră protestul de la Parlamentul împotriva introducerii certificatului verde la locul de muncă. 

“Dacă li se iau oamenilor şi dreptul la muncă, cred că asta nu e în regulă. În ce constă certificatul? Să se vaccineze, nu? Mai marii politici au spus că nu trebuie să fie vaccinul obligatoriu, chiar preşedintele a spus. Păi acum de ce se întorc? Ce spui trebuie să îţi asumi. Nu spui în două feluri că nu te mai asculte nimeni”, a afirmat ÎPS Teodosie. 

Întrebat dacă este alături de protestatari, el a răspuns:

 “Nu că sunt alături, sunt alături de principii. Principiile sunt de la Dumnezeu, adevărul nu se negociază şi dreptul la muncă este drept dat de Dumnezeu. Sunt împotriva dreptului dat de Dumnezeu? Să fim serioşi. Sper ca parlamentarii să aibă această înţelepciune să nu întineze poporul, că îşi asumă un păcat foarte greu, va atârna greu acest păcat dacă opresc oamenii să muncească, dacă îi extermină pe români cum au fost atât de păbubiţi românii şi au fost atât de amendaţi după ce că sunt sărăci, li se ia şi bruma pe care o mai au prin aceste amenzi. Nu ar trebui să se dea amenzi”.

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Ultimele știri