Scade eficiența vaccinurilor anti-COVID în fața Omicron? Director din OMS: Nu avem niciun motiv să…

0
276

Directorul Programului pentru urgențe sanitare al OMS, Michael Ryan, a declarat că nu există niciun motiv pentru ca oamenii să se îndoiască de faptul că vaccinurile actuale anti-COVID nu protejează bolnavii contaminaţi cu Omicron împotriva formelor severe de COVID-19

„Avem vaccinuri foarte eficiente care s-au dovedit a fi puternice împotriva tuturor variantelor până acum, în ceea ce priveşte severitatea bolii şi spitalizarea, şi nu există niciun motiv să credem că nu ar fi cazul” cu Omicron, a explicat Michael Ryan, într-un interviu.

„Comportamentul general pe care îl vedem până acum nu arată nicio creştere a severităţii. De fapt, unele locuri din Africa australă raportează simptome mai uşoare”, a mai spus medicul, la fel cum declarase anterior pentru AFP directorul Institutului Național de Boli Infecțioase din SUA, Anthony Fauci.

El a atras atenția că specialiștii trebuie să fie foarte atenți cum analizează aceste date. El a subliniat în mai mule rânduri că ne aflam chiar la începutul studiilor unei variante detectate abia pe 24 noiembrie de către autorităţile sud-africane şi care de atunci a fost identificată în zeci de ţări.

Apariţia acestei variante a provocat o oarecare panică, mai ales în Europa, care este deja pradă unui al cincilea val masiv de cazuri de COVID-19 provocate de varianta Delta.

Sursa: Mediafax