Care este cea mai mare problemă a tulpinii Omicron? Valeriu Gheorghiță spune tot

Omicron este varianta cu peste 30 de mutații, iar prima problemă o reprezintă transmisibilitatea. Deocamdată nu se știe dacă anticorpii pot neutraliza virusul, acest răspuns urmând să apară în 2 – 3 săptămâni, a declarat, la Aleph News, coordonatorul CNCAV, col. dr. Valeriu Gheorghiță.

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul CNCAV, a declarat, la emisiunea OFF/OnTheRecord, de la Aleph News, că Omicron este cea mai adaptată variantă care există şi are peste 30 de mutaţii.

„Prima problemă a Omicron este transmisibilitatea. A doua problemă: ocoleşte sau nu vaccinarea? A treia problemă: îmbolnăvirile mai grave. Nu ştim acum toate răspunsurile despre Omicron. Omicron este mai transmisibilă decât varianta Delta. În Africa de Sud, Omicron a generat o creştere exponenţială. În provincia din Africa de Sud, peste 60% dintre persoane trecuseră prin boală. Omicron poate să ocolească anticorpii. În 2-3 săptămâni vom afla dacă anticorpii pot neutraliza virusul. Omicron poate deveni tulpină dominantă. Vaccinarea protejează în continuare faţă de formele severe de boală. Şi persoanele trecute prin boală sau vaccinate vor răspândi virusul. Va fi nevoie de un alt set de măsuri. Nevaccinaţii sau cei care nu au fost expuşi bolii vor avea risc de îmbolnăvire. De aceea trebuie accelerată campania de vaccinare”, a spus dr. Gheorghiță.

Dr. Gheorghiță spune că în următoarele luni, 50% din infectări vor fi generate de Omicron.

„Variantele Delta şi Omicron vor circula împreună. Antiviralele autorizate de la Merk şi Pfizer nu depind de mutaţii. Acum ne întrebăm dacă anticorpii monoclonali mai sunt eficienţi. O variantă cu cât este mai contagioasă, cu atât atinge mai mulţi vulnerabili. Contagiunea duce la un număr mai mare de decese. Îngrijorarea tuturor ţărilor este justificată”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, preşedintele CNCAV.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

Ultimele știri