O nouă tranșă de vaccinuri Johnson&Johnson au sosit în țară

0
326

Un număr de 144.000 doze de vaccin Johnson&Johnson au ajuns astăzi, 2 decembrie a.c., la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.

Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin au fost aduse în București pe cale terestră.

Dozele au fost depozitate la Centrul Național de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național.

Centrul Național de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat și avizat de către Autoritatea Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea națională care are competență în domeniul medicamentului de uz uman.

Până în prezent, 3.785.100 doze Janssen au fost recepționate, iar 1.826.313 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației. * În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziție de firma producătoare, sens în care, periodic, țara noastră primește tranșele de vaccin necesare imunizării populației.

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului și coordonarea prim-ministrului.

Sursa: Libertatea Zilei