Când se vaccinează anti-Covid Nicușor Dan, primarul general al Capitalei?

0
406

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, spune că săptămâna viitoare își va face prima doză de vaccin împotriva COVID-19.

„Am spus că trebuie să fac niște investigații medicale. Le-am făcut și săptămâna viitoare mă voi vaccina cu prima doză”, a spus Nicușor Dan într-o conferință de presă.

Declarația vine în contextul în care azi s-a deschis Târgul de Crăciun din București, organizat de Primăria Capitalei, la care pot intra doar cei vaccinați sau care au trecut prin boală în ulltimele 6 luni.

Nicușor Dan a avut COVID-19 în primăvară, deci nu era eligibil pentru certificatul verde.

Târgul de Crăciun va fi organizat în perioada 26 noiembrie – 26 decembrie, pe esplanada cu statui din Piaţa Universităţii. Accesul va fi permis doar în baza certificatului verde COVID care atestă vaccinarea sau trecerea prin boală.

Sunt exceptați de la prezentarea acestor documente copiii cu vârsta mai mică sau egală cu 12 ani, însoțiți de o persoană majoră care se află în una dintre situațiile prevăzute mai sus.

Nicușor Dan nu are însă certificat verde, pentru că nu s-a vaccinat încă anti-COVID.

Sursa: Libertatea Zilei