Stelian Ion, despre negocierile PNL-PSD: Guvernarea prin rotaţie este ”ca la periniţă”, o aberaţie colosală

0
325

Guvernarea prin rotaţie este ”ca la periniţă”, declară la RFI fostul ministru al Justiţiei, deputatul USR Stelian Ion, care consideră şi că reforma justiţiei va fi ”o spoială pe un gard ruginit”.

„Dincolo de persoana domnului Ciucă cu privire la care ne-am exprimat deja punctul de vedere, nu putem decât să constatăm că a mai fost o asemenea propunere, că această criză putea fi rezolvată, noi spusesem la momentul respectiv că-l putem susţine pe Nicolae Ciucă drept premier. Trăgând linie, după o criză prelungită cauzată de ambiţiile lui Florin Cîţu şi ale echipei câştigătoare, să spun aşa, tragem linie şi ce vedem: domnul preşedinte Klaus Iohannis a preferat o alianţă cu PSD-ul unei alianţe cu USR, chiar în condiţiile în care PNL a avut de pierdut, pentru că, iată, nu o să fie prim-ministru Florin Cîţu, dar mai pierd şi nişte ministere. E ceva de noaptea minţii. Ori e o lipsă de strategie, de inteligenţă politică crasă ori este vorba de ticăloşie ori e o combinare a celor două (…). E o mare trădare din partea preşedintelui Klaus Iohannis”, afirmă Stelian Ion, solicitat să comenteze negocierile pentru un nou guvern.

Deputatul USR critică ideea premierului prin rotaţie în Guvernul PNL-PSD.

„Aş vrea să fac referire şi la acea rotativă, de parcă ne-am afla la periniţă, aşa, să guvernezi prin rotaţie, asta este o aberaţie colosală, care nu e permisă de Constituţia României. În momentul în care vii în Parlament, cerând un vot de încredere, acel vot de încredere se dă necondiţionat sau condiţionat de îndeplinirea unor reforme din programul de guvernare, nu se dă cu termen de expirare, adică am încredere în premierul X şi în aceşti miniştri doar până la nu ştiu ce dată, la miezul nopţii, după care expiră încrederea şi venim cu alt premier, asta-i o joacă de copii în care ne aruncă aventuros şi Klaus Iohannis şi cei pe care îi comandă”, declară el.

Stelian Ion se aşteaptă ca reforma justiţiei în Guvernul PNL-PSD să fie mai degrabă ”o spoială”.

„Pe partea de justiţie, culmea, aici e un paradox, culmea, vine PSD-ul acum să facă reforma justiţiei! Asta nu e credibil şi nu se va întâmpla. Cel mult, ar putea să dea o spoială peste un gard ruginit şi să spună că asta e marea reformă”, consideră fostul ministru al Justiţiei.

PNL, PSD şi UDMR se întâlnesc din nou, vineri, începând cu ora 12.00, pentru a continua negocierile privind construirea noii coaliţii de guvernare. După ce, joi, liberalii au decis să îl propună pe Nicolae Ciucă premier, pentru a debloca discuţiile cu cei de la PSD, acum, cele două partide trebuie să se pună de acord cine va da primul premierul. Şi în privinţa împărţirii ministerelor sunt probleme, în condiţiile în care Florin Cîţu doreşte Ministerul Finanţelor Publice, liderul PSD Marcel Ciolacu afirmând că cine va da premierul nu va avea acest portofoliu.

 

Sursa: Mediafax