A crescut nivelul de alertă teroristă în Marea Britanie după explozia de la Liverpool

0
389

Nivelul de alertă teroristă în Regatul Unit al Marii Britanii a fost ridicat la „grav” după explozia care a avut loc, duminică, în Liverpool.

Nivelul de alertă teroristă era anterior la nivelul „substanțial”, conform ministrului de interne Priti Patel. Nivelul „grav” de alertă teroristă în Regatul Unit se traduce prin faptul că probabilitatea unui atac este ridicată.

Ministrul Priti Patel a adăugat că atacul de la Liverpool este al doilea incident din ultimele 30 de zile, potrivit Reuters, preluată de Agerpres

Un taxi a explodat, duminică, în faţa unui spital pentru femei din Liverpool. Incidentul a fost calificat luni drept „incident terorist” de poliţia antitero.

Poliţia a explicat că dispozitivul explozibil care a aruncat în aer taxiul era fabricat artizanal şi a fost adus de un pasager care a murit în explozie.

Un al patrulea individ care are legătură cu acest caz a fost arestat luni. Inițial fuseseră reţinuţi trei indivizi. Şoferul taxiului a supravieţuit exploziei şi este internat în spital, starea sa fiind stabilă.

Sursa: Libertatea Zilei