Nu este exclus să avem o nouă creștere a cazurilor Covid. Avertisment lansat de Valeriu Gheorghiță

Autoritățile sanitare se așteaptă ca numărul infectărilor să urce din nou peste două săptămâni. Scăderea cazurilor de acum se va opri la finalul lunii, când va începe creșterea, ca efect al începerii școlilor în format fizic, spune coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță. Acesta a avertizat, joi, că virusul se adaptează permanent, iar următoarele valuri de infectări ne pot lovi și mai rău decât precedentele, dacă nu ne vom pregăti să le facem față.

„Estimarea este că în perioada următoare, probabil 1-2 săptămâni, vom stagna în această scădere. E important să scădem cât mai mult. Nu este exclus să înregistrăm o nouă creștere, pentru că interacțiunea oamenilor crește prin faptul că s-a realuat activitatea de învățământ în format fizic. Suntem în plin sezon rece și stăm tot mai mult în spații închise, există interacțiune apropiată între oameni, iar acest lucru e asociat cu o creștere a riscului de infectare. Din acest punct de vedere, nu avem niciun motiv să credem că situația va fi într-o direcție bună în perioada următoare. Cu atât mai mult cu cât în acest moment, la o rată de vaccinare la peste 12 ani de circa 43%, e evident că lucrurile nu sunt în avantajul nostru”, a declarat, joi, Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV, prezent la lansarea caravanei naţionale de vaccinare ”Oameni ca mine”, prima caravană dedicată educaţiei despre sănătatea publică, în context pandemic.

Președintele CNCAV a tras un semnal de alarmă cu privire mortalitatea scăzută în țările unde rata de vaccinare este ridicată, spre deosebire de țara noastră.

„Nu știu dacă în acest moment vorbim neapărat de un val 5, nici nu contează. Contează realitatea, că în unele țări europene se observă o creștere importantă a numărului de cazuri. Unde rata de vaccinare e crescută, nu se observă o creștere a numărului de cazuri grave și nu crește mortalitatea. E clar că după valul 4 nu se va opri pandemia. Din acest motiv e logic să înțelegem că, dacă nici de această dată nu ne vom pregăti mai bine, în sensul în care să avem un grad ridicat de protecție, valurile următoare ne vor lovi la fel de rău, poate mai rău. Spre deosebire de noi, virusul nu stă pe loc, se adaptează și evoluează, devine mai transmisibil”, a mai spus Gheorghiță.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Ultimele știri