Incendiu din pădurea de la Oituz durează de cinci zile

Incendiul de pădure de la Oituz care a izbucnit duminică s-a extins pe 28 de hectare.

Pompierii intervin pentru a cincea zi consecutivă şi fără întrerupere pentru stingerea flăcărilor, a transmis, joi, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.

„Începând cu ora 8,00, pentru schimbul de efective la locul intervenţiei se deplasează 41 pompieri cu 10 mijloace de la ISU Bacău, 17 pompieri cu 5 mijloace de la ISU Covasna, 18 lucrători şi 5 auto de la Ocolul Silvic Oituz şi 4 voluntari cu un auto de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Oituz. În total sunt 58 pompieri, 10 lucrători ai Ocolului Silvic şi 4 voluntari SVSU”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

Intervenția este dificilă întrucât terenul este foarte accidentat, iar accesul este dificil și periculos. În zonă se află o linie a frontului din Primul Război Mondial și încă există elemente de muniție rămasă neexplodată. Este pericolos dar se iau toate măsurile de intervenție pentru a nu se înregistra victime în rândul slavatorilor, spunea, luni, la Digi24 Andrei Grecu.

Luni şi miercuri, o aeronavă C-27J Spartan din dotarea Forţelor Aeriene Române configurată pentru stingerea incendiilor a acţionat în sprijinul pompierilor de la ISU Bacău care intervin la incendiul de pădure de la Oituz.

Incendiul a izbucnit duminică, în jurul orei 15,00, iar de atunci pompierii intervin fără încetare pentru a stinge flăcările.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri