Peste 300 000 de elevi din România s-au vaccinat anti-Covid. Cîmpeanu: Asta înseamnă peste 25% din numărul elevilor eligibili pentru vaccinare

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat că sunt peste 300.000 de elevi vaccinaţi, ceea ce reprezintă peste 25% din numărul elevilor eligibili pentru vaccinare.

Cîmpeanu a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că acest număr este mai mic decât cel pe care şi l-ar fi dorit.  

„Un element foarte important, este progresul ratei de vaccinare în rândul elevilor. Ultimele date ne arătau că avem 303.000 elevi vaccinaţi. Asta înseamnă peste 25% din numărul elevilor eligibili pentru vaccinare, în vârstă de peste 12 ani. Este un progres important, chiar dacă mai mic decât cel pe care ni-l dorim cu toţii, dar este un element care contribuie la siguranţa sanitară în şcoli. Dacă vreţi defalcat pe categorii de vârstă, vă spun că am ajuns la 80.000 elevi din categoria de vârstă 12-15 ani şi la 223.000 elevi de peste 16 ani”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Ultimele știri