Papa Francisc, vaccinat cu a treia doză de vaccin anti-COVID: Vaccinurile aduc speranță pentru încheierea pandemiei

0
295

Papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, şi papa emerit Benedict al XVI-lea, în vârstă de 94 de ani, au fost imunizați cu a treia doză de vaccin anti-COVID, a anunțat miercuri Vaticanul.

Papa Francisc și Papa emerit Benedict al XVI-lea, imunizați cu a treia doză de vaccin anti-COVID-19

„În a doua jumătate a lunii octombrie, Direcţia de Sănătate şi Igienă a statului Vatican a început administrarea celei de-a treia doze de vaccin împotriva noului coronavirus, acordând prioritate persoanelor de peste 60 de ani şi persoanelor vulnerabile”, a informat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, într-un comunicat.

În afară de papa Francisc a fost vaccinat cu a treia doză şi papa emerit Benedict al XVI-lea, în vârstă de 94 de ani.

Pe 3 februarie, Bruni anunța că papa Francisc a primit a doua doză de vaccin anti-COVID-19.

Direcţia de Sănătate şi Igienă a statului Vatican a rezervat aproape 10.000 de vaccinuri ale companiei farmaceutice Pfizer pentru campania sa de vaccinare, pentru cei aproape 3.000 de angajați și 800 de rezidenţi. Astfel, primii vaccinaţi au fost cei din personalul sanitar şi vârstnicii.

Papa Francisc a îndemnat populația de mai multe ori să se vaccineze împotriva COVID-19.

„Mulțumită harului divin și muncii multora, acum avem vaccinuri care să ne protejeze de COVID-19”, afirma Papa Francisc, în luna august.

Vaccinurile, potrivit suveranului pontif, „aduc speranță pentru încheierea pandemiei, dar numai dacă sunt disponibile pentru toți și dacă vom colabora unul cu celălalt”. „Iubire pentru sine, iubire pentru familiile și prietenii noștri, iubire pentru toți oamenii. Iubirea este, de asemenea, socială și politică”, a mai spus el.

Sursa: Mediafax