Noi reguli la biserică! Ce norme sanitare trebuie respectate la slujbe

0
333

Accesul credincioşilor în lăcaşul de cult şi în locaţiile unde se organizează slujbe şi adunări religioase se face astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 2 metri pătraţi pentru fiecare persoană şi o distanţă de minimum 2 metri între persoane, potrivit unui nou ordin publicat în Monitorul Oficial.

Noile reglementări sunt prevăzute într-un Ordin al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Afacerilor Interne, care se referă la regulile privind accesul în lăcaşele de cult, distanţa minimă de siguranţă şi măsuri sanitare specifice pentru desfăşurarea activităţilor religioase.

Potrivit ordinului publicat luni seară în Monitorul Oficial, slujbele oficiate de către personalul de cult în aer liber (în curtea lăcaşului de cult) se desfăşoară cu menţinerea distanţei de 2 metri între persoane.

„Accesul credincioșilor în lăcașul de cult și în locațiile unde se organizează slujbe și adunări religioase se face astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 2 mp pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 m între persoane”, mai prevede ordinul ministerial.

În ceea ce priveşte procesiunile şi/sau pelerinajele religioase, acestea se organizează cu asigurarea unei distanţe minime de siguranţă de 2 metri între credincioşi, potrivit Agerpres.

 

Sursa: Libertatea Zilei