Șpaga pentru doctori a rămas un obicei! Un medic premiat de primărie pentru profesionalism a fost reținut

0
434

Un medic din România a fost reținut după ce ar fi luat de 14 ori şpagă. Persoana în cauză a fost premiată de primărie pentru profesionalism. Este vorba despre Nina Benciu, medic specialist de la Spitalul de Psihiatrie Cavnic.

Femeia a fost fost arestată preventiv timp de 30 de zile pentru luare de mită. Medicul este suspectat că ar fi primit șpagă de cel puțin 14 ori. Femeia lucrează ca medic psihiatru la spitalul din Cavnic de peste 7 ani. Aceasta a primit chiar de la primărie un premiu pentru profesionalism.

Oficial, medicul a intrat în concediu de odihnă începând de luni, 13 septembrie 2021. În acea zi, ea a fost reţinută pentru 24 de ore, iar marţi, 14 septembrie, a fost luată decizia arestării preventive pentru următoarele 30 de zile, scrie Mediafax.

Nina Benciu a cerut instanţei ca în cazul său să fie luată o altă măsura preventivă, respectiv controlul judiciar sau arestul la domiciliu, însă instanţa a respins cererea admiţând propunerea procurorului.

În urmă cu 3 ani, medicul Nina Benciu a primit din partea primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, o diplomă de onoare, “pentru profesionalism, dedicaţie şi implicare responsabilă în sprijinirea activităţilor de asistenţă socială la nivelul municipiului Baia Mare”. La Spitalul din Cavnic existau doar doi medici psihiatri angajaţi.

Sursa: Libertatea Zilei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.