Incredibil! Un a scos un telefon marca Nokia 3310 din stomacul unui deţinut

Un chirurg kosovar a scos cu succes un telefon mobil din stomacul unui deţinut, în urma unei intervenţii la o clinică din Priştina, relatează AFP.

Pacientul anonim, care se plângea de mai multe zile de dureri de stomac, a fost transportat săptămâna trecută la Secţia de Gastroenterologie a Centrului Universitar Clinic din capitala kosovară.

Medicul a constat că acesta avea un telefon marca Nokia în stomac.

”Deţinutul, în vârstă de 33 de ani, a înghiţit un telefon mic, pe care am reuşit să-l scoatem”, a declarat telefonic AFP gastroenterologul, care a condus echipa care a efectuat intervenţia, Skender Telaku.

”Cu mijloace endoscopice, fără să deschidem stomacul, am scos telefonul rupt în trei”, a precizat el.

Pacientul le-a spus medicilor că telefonul se afla în stomacul său de patru zile.

Intervenţia, care a avut loc săptămâna trecută, a durat peste două ore şi s-a desfăşurat ”fără complicaţii”, a preczat dr. Telaku.

Echipa medicală a fost deosebit de atentă ”la bateria telefonului” şi la ”eventuale scurgeri de acid coroziv”.

”Era ca şi cum aimerge pe un câmp minat, dar totul a decurs bine”, a spus el.

Poliţia l-a preluat apoi pe pacient, dar şi telefonul Nokia 3310, un model comercializat iniţial de marca finlandeză în anii 2000, a precizat gastroenterologul.

Nu se ştie exact cum a ajuns obiectul în stomacul deţinutului, însă echipa medicală crede că era destinat unor comunicaţii ilegale din închisoare cu exteriorul.

Poliţia nu a confirmat şi nici comentat incidentul.

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Ultimele știri