Cultură de cannabis, descoperită în Argeș: Patru persoane aduse la DIICOT

0
243

Poliţiştii anti-drog din cadrul Inspectoratului judeţean Argeş şi procurorii DIICOT Piteşti au descoperit o cultură de cannabis într-o gospodărie din comuna Lereşti. Patru bucureşteni sunt suspectaţi că au cultivat drogurile şi că le vindeau în Argeş şi în Capitală.

Anchetatorii aveau informaţia că patru persoane, suspectate de trafic de droguri de risc, obişnuiau să meargă la adresa din comuna argeşeană, aşa că au obţinut mandat pentru percheziţie. În urma descinderii, au fost descoperite mai multe plante de cannabis, ajunse la maturitate, fragmente de substanţă vegetală, precum şi instalaţii artizanale de creştere a plantelor.

„Din cercetări a reieşit că, începând cu luna mai 2021 şi până în prezent, patru persoane, cu vârste cuprinse între 33 şi 65 de ani, cu domiciliul în Bucureşti, ar fi cultivat cannabis, în localitatea Lereşti şi l-ar fi comercializat, în judeţul Argeş şi municipiul Bucureşti”, a transmis, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.

Cele patru persoane vor fi audiate la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Piteşti.

Sursa: Libertatea Zilei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.