Florin Cîțu, criticat dur fiindcă nu a știut cât costă pâinea. AUR propune testarea antidrog

După ce premierul României, Florin Cîțu, nu a știut cât costă o pâine la noi în țară, șeful Executivului a fost extrem de criticat, atât de partidele politice, cât și de presă.

Într-un mesaj postat pe Facebook, cei de la AUR suțin că vor propune ca demnitarii ajunși în funcții de conducere să fie testați antidrog, sugerând, astfel, că unii guvernamentali de rang înalt ar putea consuma substanțe interzise.

”România are un premier care nu știe cât costă o pâine, dar visează salarii nete de peste 3000 euro. AUR propune testarea antidrog pentru demnitarii ajunși în funcții de conducere.” – au scris cei de la AUR pe rețeaua de socializare.

Răspunsul neinspirat al premierului despre prețul unei pâini a fost criticat și de către gazetarul Cristian Tudor Popescu, care l-a comparat pe Cîțu cu regina Marie Antoinette.

Marți, Florin Cîțu a fost întrebat care este prețul unei franzele. Premierul a spus că el nu mănâncă pâine, ocolind astfel un răspuns direct.

”Știți cât mai costă o franzelă sau o sticlă de ulei?”, a fost întrebat premierul de către un reporter, în contextul declarațiilor acestuia legate de nivelul de trai al românilor.

”Nu mănânc pâine”, a răspuns Florin Cîțu.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

Ultimele știri