Noi precizări despre valul patru al pandemiei. Cîțu: Trebuie doar să ne vaccinăm

Premierul Florin Cîţu consideră că valul patru al pandemiei nu se poate justifica în România, atâta timp cât ţara noastră are vaccin şi populaţia trebuie doar să se vaccineze.

“Sunt bucuros că românii se bucură de facilităţile pe care România le are în domeniul turismului. Astă iarnă România a fost una dintre singurele ţări din Europa care a avut deschis sezonul turistic şi am prima ţară care a relaxat condiţiile şi a avut şi vaccin la liber. Noi avem vaccin, din punctul meu de vedere valul 4 nu se poate justifica atât timp cât avem vaccin şi trebuie doar să ne vaccinăm. E important ca toţi să luăm acest mesaj şi fac apel la toţi liderii politici, din opoziţie sau de la putere către toată societatea să promovăm acest mesaj cu vaccinare”, a afirmat Florin Cîţu.

El a precizat că doar vaccinarea ne scapă de pandemie.

“Doar dacă ne vaccinăm putem să scăpăm de pandemie. Nicio altă măsură pe care am luat-o anul trecut nu ne-am scăpat de pandemie. În momentul în care a apărut acest vaccin am văzut că am putut să depăşim această fază. Este foarte important să ne vaccinăm şi dacă va fi nevoie voi merge din nou iarăşi prin ţară. Nu l-am văzut nici pe preşedintele PSD, nu i-am văzut nici pe cei care critică această campanie de vaccinare să fi făcut un minim efort în a susţine campania de vaccinare”, a transmis premierul.

“Succesul unei campanii de vaccinare îl vedem în numărul de persoane infectate. Şi dacă în România astăzi avem încă un număr mic de persoane infectate…”, a mai adăugat Cîţu, întrebat despre declaraţiile liderului PNl, Ludovic Orban referitoare la campania e vaccinare.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

Ultimele știri