Dragoș Săvulescu a fost reținut, noaptea trecută, în Grecia

Omul de afaceri Dragos Săvulescu a fost reținut noaptea trecută în Grecia. Deși justiția din Italia a respins, anul trecut, cererea de extrădare a fostului acționar al echipei Dinamo și a comutat pedeapsa de cinci ani de închisoare cu executare în închisoare cu suspendare, mandatul de urmărire internațională a rămas valabil, așa că autoritățile elene l-au pus în aplicare.

Fostul acționar de la Dinamo, Dragoș Săvulescu, a fost reținut de autoritățile din Grecia în timp ce se afla pe insula Mykonos, deși nu ar fi trebuit să părăsească Italia. El avea un mandat de arestare pentru o condamnare de cinci ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedării plajelor.

În cursul zilei de luni, el urmează să fie prezentat instanței din Mykonos, pentru confirmarea mandatului european de arestare emis de autoritățile de la București pe numele lui și pentru demararea procedurilor de extrădare. România insistă pentru extrădarea lui Săvulescu.

În acelaşi dosar, mai fuseseră condamnaţi fostul primar al Constanţei Radu Mazăre – 9 ani de închisoare, iar Cristian Borcea şi fostul preşedinte al CJ Constanţa Nicuşor Constantinescu la câte 5 ani de închisoare, numărul celor condamnaţi în dosarul retrocedării plajelor fiind de peste 30 de persoane.

Omul de afaceri Dragoş Săvulescu, fost acţionar la FC Dinamo, a fost dat în urmărire internaţională în februarie 2019, după ce nu a fost găsit de poliţişti pentru ca aceştia să pună în aplicare sentinţa.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Ultimele știri