PSD îi cere lui Iohannis să se implice în cazul „Cîţugate”: „Lipsa de implicare îl face complice la culpa premierului”

0
296

Membrii PSD îi cer preşedintelui Klaus Iohannis să-şi întrerupă concediul şi să intervină cazul „Cîţugate”, adică cel al documentelor trimise cu antetul Guvernului şi utilizate în campania internă din PNL.

„PSD solicită președintelui Klaus Iohannis să își întrerupă concediul pentru a interveni în scandalul „CÎȚUGATE” referitor la utilizarea ilegală a resurselor umane și financiare ale Guvernului în campania electorală a premierului Florin Cîțu pentru șefia PNL.

Având în vedere că această acțiune se circumscrie infracțiunii de corupție prevăzută la art. 13 din Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, lipsa unei reacții din partea președintelui Iohannis, care a girat personal Guvernul Cîțu, îl face complice la această culpă morală și legală și îi anulează discursul său anterior prin care condamna public corupția la nivel înalt.

Este evident că premierul a cunoscut conținutul punctajului politic enunțat sub sigla Cancelariei sale și a aprobat transmiterea către liderii politici ai PNL.

Logica elementară spune că, dacă numele premierului și antetul Guvernului ar fi fost folosite fără știrea sa în scop politic, reacția firească ar fi fost de a dispune o acțiune de control intern pentru identificarea și sancționarea persoanelor responsabile.

De asemenea, postările pe rețelele sociale și declarațiile publice ale liderilor PNL menționați în scrisoare au urmat cu acuratețe indicațiile din documentul transmis de la Guvern, ceea ce confirmă autenticitatea acestuia.

Mai mult, chiar dacă documentul nu a fost înregistrat la Registratura Cancelariei Prim-Ministrului, detaliile informatice care se regăsesc în structura fișierului confirmă faptul că a fost transmis de la Guvern, de către un angajat al acestei instituții care este plătit din bani publici”, se arată în comunicatul PSD, transmis, joi, presei.

 

Sursa: Adevarul Zilei