Poliția a descins la o grupare specializată în trafic de droguri

0
264

Marți dimineață au avut loc descinderi la o grupare specializată în trafic de droguri. În total au avut loc 13 percheziții domiciliare, în municipiul București și în județul Arad.

Au fost verificate locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc.

În cauză s-a reținut faptul că, mai multe persoane ar fi introdus în țară droguri provenite din Spania, în vederea comercializării.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate cantități de droguri, sume de bani, despre care există indicii că ar fi contrafăcute, bijuterii de lux, dar și importante sume de bani, cu privire la care există suspiciuni că ar proveni din vânzarea de droguri.

La sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală vor fi conduse, în vederea audierii, 4 persoane.

Acțiunea a fost efectuată, după ce la data de 1 iunie 2021, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. – S.C. au efectuat o acțiune de prindere în flagrant delict a unui bărbat, în timp ce deținea asupra sa aproximativ 6 kilograme de cannabis.    

La data de 2 iunie 2021, procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au dispus reținerea pentru 24 de ore a persoanei bănuite, iar, ulterior, Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.

 

 

Sursa: Adevarul Zilei