Dosar de evaziune fiscală. Percheziții în Maramureș, Brașov, Ilfov, Buzău și Olt

0
338

În această dimineață, polițiștii Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din Olt, sub supravegherea  Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au pus în aplicare 13 mandate de percheziție domiciliară, în județele Maramureș, Brașov, Ilfov, Buzău și Olt, la persoane bănuite de evaziune fiscală.â

„Din cercetări a reieșit că, în perioada 1 ianuarie 2012 – 21 decembrie 2017, reprezentanții unei societăți comerciale, din județul Olt, ar fi înregistrat în evidența contabilă a societății, operațiunile desfășurate cu alte societăți comerciale, refuzând să prezinte organelor fiscale documentele legale, fiind cauzat un prejudiciu bugetului de stat de 769.577 de lei”, transmite IGPR.

5 persoane urmează a fi aduse la sediile unităților de poliție, în baza unor mandate de aducere, pentru a fi audiate.

La activități participă polițiști din cadrul structurilor de investigare a criminalității economice din județele Maramureș, Brașov, Ilfov, Buzău și Olt.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Sursa: Adevarul Zilei