A fost prins după două luni! Afganul care și-a ucis un conațional lângă Gara de Nord din Timișoara a fost găsit în Grecia

0
308

După două luni, un cetățean afgan care și-a ucis un conațional în Timișoara a fost depistat și prins în Grecia.

Incidentul a avut loc în luna aprilie. Afganul a fost prins în noaptea de joi spre vineri pe aeroportul din Atena. Acesta va fi escortat în România.

„În urma cooperării poliţieneşti internaţionale (…), seara trecută a fost reţinut în Grecia un cetăţean afgan care a comis omorul din Gara de Nord Timişoara. Urmează procedura (Ministerului Justiţiei, n.r.) de predare a acestuia, după care vom trimite escorta în Grecia. A fost prins pe aeroportul din Atena”, a anunţat Lucian Bode, potrivit Agerpres.

Atacul de la Timișoara

Tribunalul Timiş a admis, la finele lunii aprilie, cererea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş şi a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, în lipsă, pe numele cetăţeanului afgan.

Procurorii au dispus începerea urmăririi penale, în lipsă, faţă de inculpatul A.F., pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi tentativă de omor.

După comiterea faptelor, inculpatul afugit şi s-a ascuns, în scopul sustragerii de la urmărirea penală.

În data de 28 aprilie, procurorii timişeni au sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, cu propunere de luare a măsurii arestării preventive în lipsă.

În aprilie, doi migranți au fost înjunghiați pe o stradă din Timișoara, în apropierea Gării de Nord, după o încăierare între două grupuri de migranți.

Potrivit martorilor, scandalul a izbucnit pe malul Canalului Bega, pe Splaiul Nicolae Titulescu, nu departe de Gara de Nord.

Sursa: Adevarul Zilei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.