Criza gunoaielor din Sectorul 1 continuă! Cum poate fi rezolvată situația

De mai bine de o lună de zile, locuitorii Sectorului 1 se confruntă cu o criză a gunoaielor care pare că nu va fi rezolvată curând. Războiul se dă între primarul Clotilde Armand și firma de salubritate Romprest, însă cei care suferă sunt cetățenii.

Unul dintre cele mai bogate sectoare din Capitală este îngropat în gunoaie. Marți, la ora 16:00, se va întruni un grup de lucru care ar trebui să găsească o soluție. Vor participa și reprezentanți ai Prefecturii, ANRSC și ai Gărzii de Mediu.

Conform prefectului Capitalei, Alin Stoica, o soluție există în acest sens și poate fi pusă în aplicare, însă situația va fi deblocată doar pe termen scurt. De asemenea, spune oficialul, există posibilitatea instituirii stării de alertă, însă a menționat că instituția pe care o conduce nu are personal calificat care să spună cât de gravă este situația.

În tot acest timp, mai mulți consilieri locali ai PNL susțin că 80% dintre agenții economici din sector nu au contracte cu firma de salubritate. Referitor la aceste informații, Alin Stoica a spus că va solicita un raport pentru a vedea dacă aceste afirmații sunt susținute.

Cum ar putea fi rezolvată criza sanitară din Sectorul 1

În legătură cu criza mizeriei, Stoica a afirmat că soluția există și că trebuie să fie pusă în aplicare de administrația locală împreună cu sortatorii.

„Ieri (luni – n.r.) am avut o discuție cu Romprest și cu sortatorii, soluția juridică există, poate fi pusă în aplicare, eforturile au fost de toate părțile să se ajungă la o înțelegere, astfel încât lucrurile să fie rezolvate pe termen scurt cel puțin prin acordul tuturor. Știu că există un diferend destul de adânc între administrația locală și prestatorul de servicii, nu poate fi rezolvat peste noapte, necesită timp, fie pe calea justiției, fie de comun acord, însă până la momentul respectiv trebuie găsită o soluție rapidă. Sunt discutate toate variantele, dacă apar și idei noi sigur pot fi discutate, dar există deja unele variante care operaționalizate ar debloca pentru o perioadă de timp situația în mod punctual”, a spus prefectul, la o emisiune TV.

Pe termen lung, însă, soluția este lămurirea situației contractuale dintre Romprest și administrația locală. Această situație poate fi rezolvată în instanță sau prin înțelegere a părților.

În tot acest timp, Sectorul 1 este plin de saci de gunoaie neridicate, iar mirosul este greu de explicat în scris. Oamenii stau cu gunoaiele în fața blocurilor sau în fața porților, fiind nemulțumiți de situație. Pe de altă parte, președintele PNL Sector 1, Sebastian Burduja, spune că singura modalitate în care această situație ar putea fi rezolvată este ca imediat, autoritățile să se așeze la masă și să discute.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

Ultimele știri