20 de studenți la Facultatea de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” fac voluntariat în centrul drive-through

0
291

Un număr de 20 de studenţi de la Facultatea de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” fac voluntariat în centrul drive-through, amenajat de către Primăria municipiului Galaţi în parcarea unui mall.

Studenții voluntari ajută persoanele care vin să facă vaccinul Pfizer să completeze formularele, le oferă prospecte şi detalii despre vaccin, supraveghează starea persoanelor imunizate, iar dacă sunt din anul II sau III de studiu, efectuează vaccinarea.

În cele opt zile de funcţionare, peste 5.000 de persoane s-au vaccinat în centrul drive-through a cărui activitate va continua până pe 8 iunie, cu program zilnic, între orele 8,00 şi 20,00. La acest centru se poate efectua, cu vaccinul Biontech/Pfizer, fără programare, atât prima doză de vaccinare, cât şi rapelul.

Până în prezent, numărul total de doze de vaccin administrate la nivel judeţean, începând cu data de 4 ianuarie, este de 151.587. Numărul total al persoanelor din judeţul Galaţi care au primit şi a doua doză este de 64.120. Alte 22.467 persoane au primit doar prima doză de vaccin. Totodată, alte 880 de persoane au fost imunizate cu vaccin Janssen, doză unică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.