Arhiepiscopul Tomisului va aduce, şi în acest an, Lumina Sfântă de pe mare

0
335

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, va aduce şi în acest an Lumina Sfântă de pe mare şi apoi va merge în procesiune către Catedrala Arhiepiscopală. Estimează că  20.000 de persoane vor putea asista la manifestările religioase.

“Programul în seara de Înviere este cel tradiţional. Voi veni cu Sfânta Lumină cu o barcă şi voi ieşi cu Lumina, voi începe să vă vorbesc puţin de Lumina care a fost adusă pe mare de Sfântul Apostol Andrei, apoi voi veni în procesiune în timp ce la Catedrală se vor cânta cântările specifice şi voi da Lumină la 23.45 şi apoi vom face cele se cuvin, se va citi Sfânta Evanghelie, se va începe slujba şi slujba o vom face afară. Vom da şi Paşte, pregătim Paştele şi sperăm să le fie tuturor bine şi la ora 12 în ziua de Paşte voi face slujba Vecerniei, numită în popor a doua Înviere. Cred că vom da şi un concert cu ocazia aceasta, la slujba Vecerniei, şi vom împărţi nişte daruri cum o făceam la Casa de Cultură. Acum nu mai putem să mergem acolo, dar este destul de larg în parcul Catedralei şi după slujbă vom avea acea întâlnire de taină şi va fi şi un concert frumos”, a explicat Arhiepiscopul Tomisului.

Întrebat cum de au acceptat autorităţile să ridice restricţiile de circulaţie în noaptea de Înviere şi ce ar fi făcut dacă acest lucru nu s-ar fi întâmplat.

„Dumnezeu i-a luminat. Eu tot timpul mă rog pentru autorităţi, nu îi judec, ele răspund pentru faptele lor. Ei nu sunt acolo fără voia lui Dumnezeu şi rugăm pe Dumnezeu întotdeauna să le dea înţelepciune ca să chibzuiască cum este bine pentru credincioşi. (…) Dacă erau restricţii, mergeam  prin restricţii fără să fim restricţionaţi”, a explicat Arhiepiscopul Tomisului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.