Comisia Europeană, după noi discuții cu Cristian Ghinea pe tema PNRR: Au fost constructive, s-au înregistrat progrese

0
327

Veste bună din partea Comisiei Europene, după o nouă rundă de discuții cu ministrul Cristian Ghinea pe tema Planului Național de Redresare și Reziliență. Marți, vicepreședintele C.E., Margrethe Vestager, a transmis că au fost făcute progrese. 

Oficialul european a subliniat că vor mai urma și alte discuții. 

”O întâlnire bună, constructivă cu ministrul român Cristian Ghinea pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Au fost făcute progrese, încă nu am finalizat, mai avem de lucru”, a scris oficialul european pe Twitter.  

Tot marți, președintele Klaus Iohannis a dat asigurări că planul va fi negociat și revizuit astfel încât țara noastră să primească fondurile disponibile. Șeful statului a exclus posibilitatea ca PNRR să fie respins.

”Vom avea negocieri în mai multe etape. Vom avea până la sfârșitul lunii mai un plan foarte bun. Coaliția funcționează foarte bine. Termenul de sfârșit de aprilie a fost un termen orientativ. Important nu este să îl depunem repede, ci să fie un plan realist, acceptat de Comisie și finanțabil. Șansele sunt de 100%, nu e niciun semn de întrebare. Poveștile vehiculate din partea opoziției sunt doar povești pentru că dumnealor sunt în opoziție. Nu există varianta ca planul să fie respins. Nu e ca la examenul de BAC, e un plan național, nu o jucărică politică. Planul poate fi negociat repede sau mai puțin repede. Discuțiile cu respins sau nerespins sunt prostii”, a spus Iohannis, referindu-se la criticile venite din partea opoziției.

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a anunţat că Planul Național de Redresare și Reziliență va fi depus până la finalul lunii mai. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.