Grecia își redeschide granițele pentru turiști. Vor putea călători pe teritoriul Republicii Elene doar persoanele care nu sunt infectate cu Covid – 19. Sunt primiți cu brațele deschise inclusiv turiștii din Rusia sau Australia, țări puternic afectate de pandemia de coronavirus.
Sezonul turistic din Grecia se redeschide oficial pe data de 15 mai, dar autoritățile elene primesc turiști și mai devreme, cu ocazia Paștelui Ortodox.
Conform Reuters, Ministerul Transporturilor din Grecia a ridicat de luna aceasta regulile restrictive pentru turiștii care provin din țări membre ale Uniunii Europene (UE), din Statele Unite ale Americii (SUA), din Regatul Unit al Marii Britanii și din alte state.
Turiștii străini care vin în Grecia nu mai sunt obligați acum să stea 10 zile în carantină la sosire. Singura condiție este prezentarea unei dovezi care să ateste faptul că nu sunteți infectați cu coronavirus.
Turiștii pot prezenta la intrarea în țară fie un certificat de vaccinare anti – coronavirus, fie un test PCR negativ, fie un document care arată că ați fost recent infectat cu coronavirus și aveți anticorpi.
Se ridică restricțiile de carantină inclusiv pentru turiștii care vin din Noua Zeelandă, Coreea de Sud, Thailanda, Rwanda, Singapore, Serbia, Israel şi Emiratele Arabe Unite
Grecia este printre primele țări europene care a anunțat că va primi turiști în baza adeverințelor de vaccinare. De altfel, Grecia este țara care a propus implementarea unor certificate digitale verzi în baza cărora să putem călători liber, fără restricții, în statele membre ale Uniunii Europene (UE).
Grecia s-a confruntat puternic cu efectele pandemiei de coronavirus la sfârșitul anului trecut, când numărul de cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus a explodat iar spitalele au intrat în colaps. Situația epidemiologică a fost gravă în mod special în Atena și Salonic.
Din motive de precauție, Grecia va testa în mod aleatoriu turiștii sosiți în vacanță.
De la debutul pandemiei de coronavirus și până în prezent, pe teritoriul Republicii Elene au fost raportate 334 436 de cazuri de infectări cu coronavirus și un număr de 10 087 de decese asociate bolii.