Reilly Opelka, locul 18 ATP și cap de serie numărul 3, a câștigat, duminică, finala americană a turneului de categorie ATP 250 de la Houston, după victoria obținută, cu scorul de 6-3, 7-6 (7), în fața lui John Isner, locul 27 ATP și cap de serie numărul 4.

A fost finala din Era Open disputată între cei mai înalți jucători. Isner are 2,08 metri înălțime, iar Opelka, 2,11.
Ultimul act a durat o oră și 50 de minute și la finalul lui Opelka a cucerit primul său titlu pe zgură, al patrulea din palmares, al doilea din acest an, după cel de la Dallas.
Jucătorul de 24 de ani a urcat pe locul 17 ATP după acest succes. Isner, 36 de ani, a urcat pe locul 23 ATP.
Învingătorul a primit un premiu de 90.495 de dolari și 250 de puncte ATP, iar învinsul, 52.790 de dolari și 150 de puncte.
Sursa: Libertatea Zilei