Social· 2 min citire

Tot mai mulți români își retrag banii din Pilonul 2 de pensii

FOTO: Arhivă

FOTO: Arhivă

Publicat13 oct. 2026, 09:26
Sursăromaniatv

În primele șase luni ale anului, ASF a efectuat plăți către 42.229 de beneficiari ai Pilonului 2, față de 27.316 în aceeași perioadă din 2025, pe fondul maturizării sistemului și al evoluțiilor demografice.

Vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) responsabil de sectorul pensiilor private, Dan Armeanu, a explicat că această creștere reflectă intrarea sistemului într-o etapă de maturitate, în care un număr tot mai mare de participanți ajunge la vârsta pensionării.

Creșterea este semnificativă ca ritm anual, dar se înscrie în tendința firească de maturizare a Pilonului II. Sistemul de pensii private intră treptat într-o etapă în care un număr tot mai mare de participanți ajunge la vârsta pensionării și solicită plata activului personal net acumulat.

Un factor important este și cel demografic. Apropierea de vârsta pensionării a așa-numitei «generații a decrețeilor», una dintre cele mai numeroase generații din România, va determina în mod natural creșterea numărului de beneficiarilor Pilonului II. Sistemul trece astfel, treptat, de la etapa predominantă de acumulare către etapa de maturitate, în care componenta de plată va avea o importanță tot mai mare.

— a explicat Dan Armeanu, vicepreședintele ASF responsabil de sectorul pensiilor private Dan Armeanu

Oficialul a precizat că numărul beneficiarilor care au primit bani în prima jumătate a anului nu corespunde neapărat numărului persoanelor pensionate în aceeași perioadă. Plățile pot include și persoane care au dobândit dreptul la pensie anterior, dar au depus cererea și documentația ulterior.

„Trebuie avut în vedere și faptul că plățile efectuate într-o anumită perioadă pot include persoane care au dobândit anterior dreptul la pensie, dar care au depus ulterior cererea și documentația necesară. Prin urmare, numărul participanților și beneficiarilor pentru care au fost efectuate plăți nu reflectă exclusiv pensionările produse în semestrul respectiv”, a precizat Dan Armeanu.

Conform estimărilor vicepreședintelui ASF, trendul va rămâne crescător în anii următori, atât în ceea ce privește numărul de beneficiari, cât și valoarea activelor personale nete plătite. Ritmul de creștere poate varia în funcție de fluxul pensionărilor și de momentul solicitării plății.

Pentru următorii ani, este de așteptat ca trendul să rămână crescător, atât în ceea ce privește numărul participanților și beneficiarilor pentru care vor fi efectuate plăți ale activului personal net, cât și valoarea activelor personale nete plătite, pe fondul maturizării sistemului și al evoluțiilor demografice. Ritmul de creștere poate varia de la o perioadă la alta, în funcție de fluxul pensionărilor și de momentul solicitării plății activului personal net.

— a estimat Dan Armeanu Dan Armeanu

În ceea ce privește persoanele care au îndeplinit condițiile pentru încasarea pensiei private, dar nu au solicitat încă plata, ASF nu dispune de date centralizate privind numărul sau profilul acestora. Legislația nu obligă beneficiarii să retragă imediat economiile; sumele pot rămâne în conturile individuale și pot continua să fie investite.

„Autoritatea de Supraveghere Financiară nu deține informații privind motivația participanților care, deși îndeplinesc condițiile pentru solicitarea plății activului personal net, amână depunerea cererii. De asemenea, datele disponibile la nivelul Autorității de Supraveghere Financiară nu permit cuantificarea distinctă a acestui segment și nici realizarea unei analize privind profilul socio-profesional sau nivelul activului personal net acumulat de aceste persoane”, a explicat Dan Armeanu.

Vicepreședintele ASF a menționat că amânarea plății se face, în general, atunci când piața este în creștere, pentru ca viitorii pensionari să obțină un câștig mai mare.

Începând cu 1 ianuarie 2024, contribuția la Pilonul 2 a crescut de la 3,75% la 4,75% din venitul brut. Diferența din contribuția pentru asigurări sociale este direcționată către sistemul public de pensii, iar cota actuală rămâne sub nivelul prevăzut inițial în cadrul reformei sistemului de pensii din 2008.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Mediafax și pe Google News

Mai multe știri din Social