Purtătorul de cuvânt al USR PLUS, Ionuț Moșteanu, a declarat luni, la finalul ședinței Birourilor permanente reunite ale celor două Camere, că pentru prima dată în ultimii 31 de ani este refuzat dreptul de a depune o moțiune de cenzură.
Purtătorul de cuvânt al USR PLUS, Ionuț Moșteanu, a declarat luni, la finalul ședinței Birourilor permanente reunite ale celor două Camere, că pentru prima dată în ultimii 31 de ani este refuzat dreptul de a depune o moțiune de cenzură.
"Cei de la PSD și PNL au boicotat această ședință. (...) Am văzut - și asta a confirmat, dacă mai era nevoie, după tot ce s-a întâmplat în ultimele zile - că dincolo de declarațiile domnului Ciolacu, de fapt vedem că de astăzi 'echipa câștigătoare' are un nou membru, domnul Marcel Ciolacu. Pare că a fost recrutat de domnul Cîțu și singura dânsului misiune este să îl protejeze pe acesta cât mai mult la Palatul Victoria", a arătat el într-o declarație de presă susținută la Palatul Parlamentului.
USR PLUS a transmis luni că Biroul permanent reunit "a fost boicotat a treia oară" de către membrii PSD.
"Boicotând a treia oară ședința Biroului permanent reunit de stabilire a calendarului moțiunii de cenzură, Marcel Ciolacu a confirmat că are comandă dublă și că nu-și dorește cu adevărat demiterea lui Florin Cîțu. Pe scurt: a pus PSD la remorca domnului Florin Cîțu.
Tergiversările și contradicțiile PSD-ului, înțelegerile pe sub masă ale lui Marcel Ciolacu cu Florin Cîțu ne arată, o dată în plus, că propriile interese ale PSD primează în fața interesului românilor. România are nevoie de un prim-ministru care să guverneze responsabil. Florin Cîțu nu este acest prim-ministru", au postat reprezentanții USR PLUS pe Facebook.
Sursa: Mediafax