Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat, marți, că depozitele de gaze sunt ocupate în prezent la o capacitate de 41%, iar până la 1 noiembrie se va ajunge la 80%.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat, marți, că depozitele de gaze sunt ocupate în prezent la o capacitate de 41%, iar până la 1 noiembrie se va ajunge la 80%.
"Există o decizie la nivelul Uniunii Europene și fiecare țară membră trebuie să intre în iarnă cu 80% din capacitatea de depozitare. În momentul de față suntem puțin peste 40%, 41%. Angajamentul nostru, față de noi, în primul rând, și față de Uniunea Europeană este ca până la 1 august să avem în depozite 46%. Până la 1 septembrie 57%, până la 1 octombrie 66% și până la 1 noiembrie 80%", a spus Nicolae Ciucă, la Constanța.
Premierul a arătat că 80% reprezintă minimul pentru a asigura cantitatea de gaze necesară în perioada iernii.
"Sigur, se fac demersuri... Sunt în discuție elementele de contract cu Azerbaidjan. Se discută cu partea americană pentru gaz lichefiat și de asemenea discutăm, pentru că nu depindem doar de partea de origine și partea de primire la noi în țară, discutăm și de zonele de tranzit și trebuie să facem în așa fel încât să primim acceptul de la țările de tranzit, respectiv Turcia, Bulgaria și Grecia. Am depins și de interconectorul dintre Grecia și Bulgaria. Am înțeles că este finalizat și că putem să discutăm mai facil această posibilitate de aducere a gazului în țară", a menționat Ciucă.
Sursa: Mediafax