Politica· 2 min citire

Marcel Ciolacu: Rotația premierilor va avea loc conform acordului politic semnat și asumat de către coaliție

Marcel Ciolacu: Rotaţia premierilor va avea loc conform acordului politic semnat şi asumat de către coaliţie

Marcel Ciolacu: Rotaţia premierilor va avea loc conform acordului politic semnat şi asumat de către coaliţie

Mediafax
Scris de Mediafax Publicat: 22 ian. 2023, 14:19

Marcel Ciolacu a declarat că rotația premierilor va avea loc conform acordului politic semnat și asumat de către coaliție și a adăugat că și-ar dori să nu mai existe o intoxicare a românilor cu știri false. „Nu înțeleg de ce vorbim în spațiul public despre ce se întâmplă peste cinci luni, când prioritățile românilor sunt cu totul și cu totul altele”, a mai spus liderul PSD.

„Conform acordului, știți trecem într-o perioadă în care intoxicăm românii cu tot felul de știri false, intenționat sau neintenționat. Mi-aș dori să nu încercăm să acoperim anumite evenimente petrecute cu niște știri false. Rotația premierilor va avea loc conform acordului politic semnat și asumat de către coaliție. Principiul de la care plecăm este clar cel stipulat în acord. Vă reamintesc că și noi și partenerii de la PNL, UDMR și minorități suntem oameni politici. Sunt ferm convins că, la momentul oportun vom sta de vorbă mai în detaliu. Până atunci lucrurile sunt prevăzute într-un acord”, a afirmat Marcel Ciolacu, într-o conferință de presă susținută după vineri conferința județeană de alegeri a organizației județene PSD Vaslui.

Președintele PSD a mai spus că nu pricepe de ce este în discuție în spațiul public subiectul rotației premierilor, când acest lucru va avea loc de abia peste cinci luni.

„Nu înțeleg de ce vorbim în spațiul public despre ce se întâmplă peste cinci luni, când prioritățile românilor sunt cu totul și cu totul altele. De aceea mă bucur și fac un apel și colegilor mei din coaliție să vedem ce avem de făcut, fiindcă venind cu anumite discuții foarte profunde că lucrurile așa se întâmplă sau nu se vor întâmpla așa, începem să afectăm funcționarea anumitor ministere și a actului de guvernare. Suntem niște oameni politici responsabili și cred că trebuie să intrăm în nevoile românilor și să terminăm cu orice fel de speculații în zona publică și să ne facem treaba, cel puțin la nivelul pe care ni l-am făcut acum”, a completat Ciolacu.

Sursa: Mediafax

Distribuie articolul

Urmărește știrile Mediafax și pe Google News

Mai multe știri din Politica