77 de unități de învățământ vor avea programul modificat sau își vor suspenda cursurile cu prezență fizică
În 225 de unități de învățământ din București vor fi amenajate secții de votare, iar 77 vor avea programul modificat sau își vor suspenda cursurile cu prezență fizică la nivelul unor grupe sau formațiuni de studiu cu prilejul alegerilor parlamentare care vor avea loc duminică, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Municipal, Elena Ștefan.
Potrivit unei centralizări, în Sectorul 1 sunt amenajate secții de votare în 43 de unități de învățământ preuniversitar. Luni, 7 unități de învățământ își vor modifica programul școlar (decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei), iar alte patru își vor suspenda cursurile cu prezență fizică la nivelul unor grupe/formațiuni de studiu.
La nivelul Sectorului 2 sunt amenajate secții de votare în 53 de unități de învățământ preuniversitar. Trei unități de învățământ își vor modifica programul școlar luni (decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei).
În Sectorul 3 sunt amenajate secții de votare în 37 de unități de învățământ preuniversitar. 12 își vor modifica programul școlar în zilele de vineri, 29 noiembrie, și luni, 2 decembrie (decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei), 13 își vor modifica programul școlar luni (decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei), iar două unități de învățământ, luni, își vor suspenda cursurile cu prezență fizică la nivelul unor grupe/formațiuni de studiu.
În Sectorul 4 sunt amenajate secții de votare în 34 de unități de învățământ preuniversitar. Astfel că 12 unități de învățământ își vor modifica programul școlar luni (decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei).
Pentru Sectorul 5 au fost amenajate secții de votare în 17 de unități de învățământ preuniversitar. Aici, patru își vor modifica programul școlar luni (decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei).
În Sectorul 6 sunt secții de votare în 41 de unități de învățământ preuniversitar. Așa că cinci dintre acestea își vor modifica programul școlar în zilele de vineri, 29 noiembrie, și luni, 2 decembrie (decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei), 10 unități de învățământ își vor modifica programul școlar luni (decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei), o unitate de învățământ își va modifica programul școlar vineri (decalarea orei de începere a cursurilor/ modificarea duratei orei/pauzei), iar luni, 2 decembrie, își va suspenda cursurile cu prezență fizică la nivelul unor grupe/formațiuni de studiu. De asemenea, luni, patru unități de învățământ își vor suspenda cursurile cu prezență fizică la nivelul unor grupe/formațiuni de studiu.
Sursa: Realitatea de Bucuresti