Kremlinul a declarat marți că, dacă președintele ucrainean Volodimir Zelenski ar da ordin trupelor țării sale să depună armele, „nu ar mai exista victime” în Ucraina.
Kremlinul a declarat marți că, dacă președintele ucrainean Volodimir Zelenski ar da ordin trupelor țării sale să depună armele, „nu ar mai exista victime” în Ucraina.
„El poate da ordin ca armele să fie depuse, atunci nu vor mai fi victime”, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în timpul conferinței sale de presă zilnice.
Moscova îl consideră pe Zelenski ca președinte legitim al Ucrainei, a afirmat Peskov, în pofida faptului că președintele Vladimir Putin chemase vineri armata ucraineană „să preia puterea în propriile mâini” și să-i înlăture de la putere pe Zelenski și anturajul său, pe care i-a calificat drept „neonaziști și drogați”.
Pentru moment nu este programată niciun fel de discuție telefonică între Putin și Zelenski, a precizat Peskov, care a mai spus că, deocamdată, este „prematur” să se facă o evaluare a rezultatului primelor negocieri între părți, care au avut loc cu o zi înainte la granița belaruso-ucraineană.
Purtătorul de cuvânt al președinției ruse a comentat și despre avalanșa de sancțiuni pe care țările occidentale a impus-o unor persoane și companii ruse ca urmare a invadării Ucrainei de către Rusia, el minimalizând importanța restricțiilor.
„Posibil, ei cred că prin sancțiuni ne vor face să ne schimbăm poziția. Dar este clar că nu e nimic de discutat aici, nimeni nu-și va schimba în consecință poziția”, a spus Peskov, unul dintre oficialii la nivel înalt de la Moscova sancționați de Occident, potrivit EFE, preluată de Agerpres.
„Dacă vor să pedepsească pe cineva, nu au decât să o facă”, întrucât persoanele vizate de restricții nu au „nici bunuri, nici conturi” în Occident, a spus Peskov.
„Nu sunt afectat” de sancțiuni, a insistat el când a fost întrebat dacă măsura, dispusă la adresa sa de mai multe țări, a avut un impact asupra vieții sale de zi cu zi.
Sursa: Libertatea Zilei