Rareș Bogdan spune că noua Platformă Liberal-Conservatoare nu urmărește ruperea PNL. „Trebuie să ne întoarcem la popor”

0
11
Europarlamentarul Rareș Bogdan susține că Platforma Liberal-Conservatoare își propune să readucă în jurul Partidului Național Liberal membri, simpatizanți și alegători care s-au îndepărtat în ultimii ani, inclusiv persoane care la ultimele alegeri au votat formațiuni suveraniste. Potrivit acestuia, inițiativa nu are ca scop divizarea partidului, ci deschiderea unei dezbateri interne și apropierea de electorat.

Rareș Bogdan a afirmat la Realitatea PLUS că proiectul a atras deja interesul unor lideri din teritoriu, jurnaliști și personalități publice și spune că, după deciziile recente ale instanței privind congresul PNL, dialogul în interiorul formațiunii ar trebui să devină o prioritate.

Rareș Bogdan spune că Platforma Liberal-Conservatoare nu vrea să rupă PNL

Europarlamentarul afirmă că demersul lansat în interiorul partidului urmărește consultarea membrilor și dezbaterea ideilor, nu apariția unei noi formațiuni politice.

„M-am bucurat să văd că sunt foarte mulți lideri din teritoriu sau lideri de opinie, jurnaliști. M-am bucurat să văd prezența domnului Chifu și urmează și alte personalități remarcabile ale României care au decis să se înscrie practic, să susțină, să intre cu dezbaterea de pe această platformă, pentru că noi nu urmărim ruperea Partidului Național Liberal acum după câștigarea încă unui proces și a blocării practic tuturor hotărârilor congresului prin anularea convocării lui de către Consiliul Național. Lucrurile sunt mai mult decât evidente.

Să învețe să trăiască cu noi în aceeași casă și să ne consulte, să existe o dezbatere reală.”

„Am primit mesaje inclusiv de la oameni care au votat AUR”

Rareș Bogdan spune că, în ultimele zile, a fost contactat de persoane care la scrutinurile recente au susținut partide suveraniste sau care au părăsit PNL din cauza nemulțumirilor față de direcția în care a mers formațiunea.

„Și ce m-am bucurat foarte mult este că din țară primesc semnale și suntem așteptați inclusiv de oameni care la ultimele alegeri au votat partide suveraniste, deci AUR. Adică votanți. Și mi-au și spus, „domnule, noi am fost dezamăgiți de politicile promovate de PNL în ultimii ani, am fost dezamăgiți, deși v-am susținut în diaspora”, gândiți-vă că PNL, respectiv PDL înainte, au fost câștigători în diaspora încă din 2004, din bătălia Năstase-Traian Băsescu. Apoi aceeași diaspora a votat în bătălia Geoană contra Traian Băsescu. Aceași diaspora a votat pro-dreapta, forța conservatoare, în momentul în care a fost bătălia dintre Iohannis și Victor Ponta.

Faptul că la ultimele alegeri a văzut o alunecare a acestui electorat atât în zona urbanului mic, ruralului, cât și în zona diasporei, spre partidele suveraniste, am încercat să întreb oamenii. Au fost oameni care m-au întrebat, „știți, domnul Bogdan, eu am plecat din partid, dar aș vrea să ne reîntoarcem pentru că noi am plecat pentru că am fost dezamăgiți de ce s-a întâmplat și de faptul că s-a îndepărtat în ultimul timp Partidul Național Liberal de la ceea ce înseamnă baza sa electorală”.

Mesaj despre electoratul suveranist și critica etichetării votanților

În opinia europarlamentarului, rezultatele din sondaje arată că alegătorii partidelor suveraniste nu pot fi etichetați în bloc drept extremiști.

„Am învățat ceva la Bruxelles. Am învățat că toleranța este esențială, am învățat că trebuie să respect opinia celuilalt și atunci când dai 40% opțiune pentru o forță politică, cum e la ora actuală opțiunea pentru AUR de peste 40%, în unele sondaje, am văzut sondaje cu 45, cu 47, cu 42, nu poți să consideri toți acei votanți, toată acea bază electorală sau acea opțiune politică pentru o forță politică, ca fiind extremistă.

Îmi pare rău, dar nu putem considera 45% dintre români sau 40% dintre români ca fiind extremiști. Ar fi o greșeală. La Bruxelles, lumea acceptă diversitatea și acceptă mai ales normalitatea, este tolerantă și acceptă argumentele.

Europa nu încearcă să excludă părți din societate de la luarea deciziilor. În acest demers al nostru mi-au scris oameni, ne-au zis că ne așteaptă, mi-au zis că m-așteaptă să stea de vorbă, să dezbată, să vadă spre ce se îndreaptă România, care este proiectul pentru România, inclusiv oameni care n-au votat la ultimele alegeri Partidul Național Liberal sau candidații PNL, nu poate fi decât pentru mine decât o dovadă că România e mult mai normală decât clasa politică. România reală, votanții, sunt mult mai sănătoși la cap și mai echilibrați și mai rațional decât noi, cei din clasa politică.”

Rareș Bogdan răspunde criticilor lansate la adresa platformei

Europarlamentarul a respins acuzațiile potrivit cărora inițiatorii Platformei Liberal-Conservatoare ar reprezenta interesele PSD și a invocat mai mulți lideri liberali care s-au alăturat demersului.

„De asemenea, știți, m-am uitat puțin pe atacuri. Domnule, de mine se pot spune probabil multe, dar nu se poate spune în niciun caz vreodată că am fost pesedist. Să-l faci pe Alin Tise, care n-a avut niciodată coaliție și a câștigat de șase ori vot direct președinția Consiliului Județean, unul dintre cele mai mari județe.

Să-l faci pe Adrian Veștea, care a fost, de la rândul său, de trei ori candidat cu vot ales direct de președintele Consiliului Județean, de trei ori primar la Brașov, alt județ important. Pe Eftime de la Botoșani, pe Hubert Thuma de la Ilfov, pe Toma Petcu de la Giurgiu, pe Adrian Anghelescu, primarul de Giurgiu, pe Mihai Chirica, primarul de Iași. Și sute de primari, sute de primari liberali din țară, să le spui la toți, „voi pentru că vă permiteți să veniți cu critici la adresa ayatolahului Bolojan, sunteți pesedișt””

Nu, nu suntem nici într-un fel, suntem liberali, suntem liberali-conservatori și înainte de orice suntem români. Și noi nu respingem niciun român, nu respingem, sigur, respectăm absolut toate credințele religioase, toate confesiunile, toate bisericile creștine, pentru că, bă, da, și celelalte, nu doar creștine, pentru că trebuie spus ceva. Cupola aceasta europeană stă ca o cupolă de biserică pe turnurile tuturor bisericilor creștine de Europa. Asta este baza. Baza iudeo-creștină a Europei nu poate fi ignorată. Este o realitate.”

Cum spune că va fi promovată Platforma Liberal-Conservatoare

Rareș Bogdan afirmă că inițiativa va fi prezentată în întreaga țară, atât în marile orașe, cât și în comunitățile rurale, obiectivul fiind dialogul cu alegătorii și reducerea polarizării din societate.

„În primul rând, mă bucur că sunt foarte mulți oameni care au stat în adormire sau care s-au dus spre alte partide și care s-au trezit. Sau chiar membri activi ai Partidului Național Liberal care aderă la aceste idei.

Vom merge în țară, vom sta de vorbă cu oamenii, vom dialoga cu ei, atât în zona marilor centre universitare, cât și în zona comunităților rurale, pentru că noi, spre deosebire de alții, nu vrem să rupem România în două. Noi nu vrem să rupem România între rural și urban, nu vrem să rupem România între cei care, vai de mine, ar vota partide suveraniste naționaliste și cei care ar vota partide pro-occidentale.

Pentru că eu cred că electoratul românesc, și se dovedește, este profund pro-occidental. Peste 95% dintre români sunt pro-americani, sunt pro-occidentali, dar înainte de orice, sunt pro-români. Deci lucrurile astea nu pot fi ignorate.

Cred că ar trebui să încetăm cu această dihotomie și cu aceste, cum să vă spun eu, ștampile puse pe măria sa cetățeanul român. Pentru că Măria Sa cetățeanul român, de-a lungul istoriei noastre, ne-a salvat de fiecare dată. Dacă politicienii au greșit, dacă cei care au fost puși să conducă destinele României au greșit, a venit Majestatea Sa poporul român și a rezolvat această cauză pentru că a știut să țină România acolo unde este locul. Și lucrurile astea nu cred că trebuie să le uităm.

Trebuie să ne întoarcem la popor, trebuie să încetăm să ne urâm între noi și să ne atacăm între noi și să încercăm să găsim punctele comune. Cu toții vrem să ne fie mai bine, cu toții vrem să trăim într-o Românie puternică.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.