Grecia intră sub cupola de foc. Temperaturile pot depăși 41 de grade în zonele preferate de turiști

0
18
Grecia se pregătește pentru primul episod serios de caniculă din acest an, după ce până acum a fost ferită de temperaturile extreme care au lovit mare parte din Europa. Meteorologii au emis deja alerte, iar în următoarele zile valorile ar putea ajunge sau chiar depăși 40 de grade Celsius, potrivit Realitatea PLUS.

Cele mai ridicate temperaturi sunt așteptate în Grecia continentală, unde aerul va deveni greu de suportat mai ales la orele prânzului. Meteorologii avertizează că nu este vorba doar despre o perioadă obișnuită de vară, ci despre un val de căldură puternic.

„Nu ne confruntăm cu un simplu val de căldură, ci cu un episod de caniculă, în special în Grecia continentală”, au transmis meteorologii eleni.

Temperaturile pot trece de 41 de grade

În urmă cu câteva zile, temperatura a depășit pentru prima dată în acest sezon pragul de 40 de grade Celsius, într-o zonă din nord-vestul Greciei. Potrivit experților, este doar a treia oară în ultimii 15 ani când sunt înregistrate asemenea valori.

Pentru zilele următoare sunt anunțate maxime de peste 41 de grade Celsius în centrul țării, dar și în zonele de la periferie. Valul de căldură vine într-o perioadă în care mulți români se află deja în concediu în Grecia sau se pregătesc să plece spre litoralul elen.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.