Mare atenție, șoferi! Restricții de circulație pe podul peste Dunăre de la Brăila, pentru executarea canalului drenant

0
14

Noi restricții de trafic intră în vigoare, începând de luni, pe podul peste Dunăre de la Brăila, pentru executarea lucrărilor la canalul drenant, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Restricția este valabilă până pe 10 august

„După finalizarea lucrărilor şi deschiderea circulaţiei pe calea 2 a podului peste Dunăre de la Brăila, începând cu data de 20.07.2026, traficul pe DN2S, banda 1, calea 1 (sensul Brăila – Jijila), între km 4+200 – km 6+660, va fi restricţionat pentru executarea canalului drenant. Circulaţia se va desfăşura pe banda 2, iar restricţia va fi menţinută până la data de 10.08.2026”, a transmis CNAIR pe Facebook.

Recomandările CNAIR pentru șoferi

Reprezentanţii companiei de drumuri recomandă participanţilor la trafic să reducă viteza în zona lucrărilor şi să respecte semnalizarea temporară.

„Reduceţi viteza în zona lucrărilor şi respectaţi semnalizarea temporară, păstraţi distanţa faţă de vehiculul din faţă, întrucât traficul poate fi îngreunat, fiţi atenţi la indicatoarele rutiere şi la personalul care dirijează circulaţia şi evitaţi manevrele bruşte şi adaptaţi stilul de condus la condiţiile din şantier”, notează CNAIR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.