ANM: COD GALBEN de furtuni în zona montană a României

0
8

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis marți o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică valabilă pentru ziua de miercuri, 15 iulie. Avertizarea este valabilă între orele 12:00 și 21:00 și vizează cea mai mare parte a zonei montane.

Meteorologii avertizează că, pe parcursul zilei de miercuri, în cea mai mare parte a zonei montane vor fi perioade de instabilitate atmosferică accentuată.

Potrivit ANM, fenomenele prognozate includ averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de 50-70 km/h, iar izolat se pot produce vijelii și căderi de grindină de mici și, posibil, medii dimensiuni, cu diametrul cuprins între 1 și 3 centimetri.

În intervale scurte de timp, de una până la trei ore, sau prin acumulare, cantitățile de apă vor ajunge la 15-25 l/mp, iar pe alocuri pot depăși 30-40 l/mp.

Meteorologii precizează că manifestări specifice instabilității atmosferice se vor semnala local și în alte regiuni ale țării, însă pe arii mai restrânse.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.