Alerte COD GALBEN de vreme instabilă în majoritatea regiunilor, marți și miercuri

0
13

Meteorologii au emis, luni, două atenționări Cod galben de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și averse însemnate cantitativ, valabile marți și miercuri, în mai multe județe din țară.

Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), marți, 30 iunie, între orele 12:00 – 23:00, la început în zonele montane și submontane, apoi și în Crișana, Maramureș și Transilvania, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de 50 – 70 km/h și pe arii restrânse de peste 80 km/h), frecvente descărcări electrice și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni (1 – 4 cm).

În intervale scurte de timp (de până la trei ore) sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15 – 25 l/mp și izolat vor depăși 30 – 40 l/mp.

Al doilea Cod galben de vreme instabilă va fi valabil miercuri, în intervalul orar 12:00 – 23:00, în sudul Banatului, Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei și, local, în zona de munte unde vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală în general de 50 – 70 km/h) și pe arii restrânse vijelii și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni (1 – 4 cm).

Cantitățile de apă vor ajunge 15 – 25 l/mp și pe arii restrânse vor depăși 30 – 40 l/mp, în intervale scurte de timp.

ANM precizează că fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala pe arii restrânse și în restul țării. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.