Bărbat găsit mort pe un câmp din județul Mureș

0
11

Un bărbat de 57 de ani a fost găsit fără viață duminică seară, 14 iunie 2026, pe un câmp aflat în apropierea unei ferme de animale din zona Sângeorgiu de Pădure, județul Mureș.

Polițiștii din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Ghindari au fost sesizați în jurul orei 18:15 cu privire la descoperirea cadavrului și s-au deplasat la fața locului pentru verificări.

Oamenii legii au stabilit că victima era un bărbat din comuna Atid, județul Harghita. Din primele informații ale anchetei, acesta se afla cu oile la pășunat în momentul în care ar fi fost surprins de o descărcare electrică atmosferică. Ipoteza principală este că bărbatul ar fi fost lovit de fulger.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Târgu Mureș, unde urmează să fie efectuată necropsia pentru stabilirea exactă a cauzei morții. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru clarificarea împrejurărilor tragediei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.