Makaveli a ajuns la Parchet. Procurorii analizează măsura arestării influencerului într-un dosar de fraudă

0
20

Alexandru Zidaru, cunoscut în mediul online sub numele de Makaveli, a ajuns în fața procurorilor de la Parchetul Tribunalului București, unde va fi audiat în dosarul de fraudă în care este cercetat. Influencerul este acuzat că ar fi ascuns venituri de peste 3,3 milioane de lei obținute din activitatea online și a adus, astfel, un prejudiciu de aproximativ 600.000 de lei. Potrivit unor surse Realitatea PLUS, o parte din milioanele ținute la secret ar fi provenit de la fugarul Sebastian Ghiță. Realitatea PLUS i-a cerut un punct de vedere omului de afaceri despre aceste acuzații, însă până acum nu a oferit un răspuns.

Alexandru Zidaru, zis Makaveli, a ajuns la Parchetul Tribunalului București în cătușe și urmează să fie audiat de procurori.

Întrebat de ce nu a declarat la stat veniturile obținute din activitatea sa în mediul online, influencerul a răpuns: ”Nu am avut timp”.

Influencerul este anchetat într-un dosar de evaziune fiscală, iar în același caz mai sunt cercetate și alte trei persoane care ar fi făcut parte din rețeaua acestuia.

Pentru a ascunde sursa sumelor uriașe, Zidaru ar fi adus bani în țară prin conturile colaboratorilor săi, spun aceleași surse.

Alexandru Zidaru ar fi ascuns, în mod repetat, și nu ar fi declarat veniturile încasate din activitatea de creator de conținut pe platformele de socializare și, astfel, ar fi provocat statului un prejudiciu de peste 570 de mii de lei.

Sursele Realitatea PLUS spun că Makaveli le-ar fi denunțat pe celelalte persoane vizate în dosar imediat ce a ajuns în fața anchetatorilor, în încercarea de a scăpa de acuzațiile grave, deși el ar fi fost cel care coordona întreaga operațiune.

Realitatea PLUS i-a cerut un punct de vedere lui Sebastian Ghiță cu privire la acuzațile privind banii pe care i-ar fi oferit lui Alexandru Zidaru, însă până în momentul publicării acestei știri nu a oferit un răspuns.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.